Trezirea spirituală în masă

Trezirea Spirituală în Masă

O Schimbare Revoluționară către Iluminarea Globală

Shri Mataji s-a născut din părinți creștini care aveau un respect profund pentru toate religiile. Tatăl, Prasad K. Salve, a fost fascinat de teologie și și-a încurajat copiii să înțeleagă principiile tuturor religiilor importante. El și-a dat seama că o posibilă unitate a omenirii depindea de iluminarea spirituală în masă, care avea să pună capăt conflictelor apărute din motive religioase, ce afectaseră lumea de mii de ani.

Părinții lui Shri Mataji au fost adepții principiilor lui Mahatma Gandhi de non-cooperare pașnică și au participat activ la mișcarea Quit India”.[1] Fiind o fată tânără care trăia în ashram-ul lui Gandhi, Shri Mataji era în compania hindușilor, sikhșilor, creștinilor și musulmanilor – toți uniți de scopul comun al libertății și independenței naționale. Mai târziu, în timpul împărțirii Indiei, cu țara sfâșiată de violențe sectare, Shri Mataji și familia sa au dat adăpost celor care fugeau de conflict, indiferent de religia lor.

După ce a trăit aceste vremuri intense și dificile, Shri Mataji și-a dat seama că libertatea politică nu este soluția finală. Ea a știut mereu că adevărata Sa misiune în viață era să aducă o contribuție majoră la transformarea spirituală a omenirii. A avut nevoie totuși de timp; la căsătoria cu C.P. Srivastava, Shri Mataji i-a spus că se va angaja în adevărata Ei vocație numai după ce copiii lor vor fi mari și așezați la casele lor.

Astfel, abia în 1970, Shri Mataji a simțit în sfârșit că a sosit momentul să-și înceapă adevărata misiune pe pământ. Ea studiase deja ființele umane și problemele lor și știa că adevăratele soluții constau în trezirea lor spirituală, în activarea acelui potențial care era deja pregătit în interiorul lor și aștepta să fie declanșat. Ea era conștientă de faptul că religiile, deși bazate pe învățăturile adevăraților profeți, nu erau capabile să genereze această declanșare spirituală în conștiința umană. Într-o seară, după ce fusese dezgustată de falșii guru din India care jefuiau oamenii cerându-le bani și mințindu-i că vor primi adevărata spiritualitate, Ea a decis să nu mai aștepte. În timp ce medita pe o plajă singuratică, în dimineața zilei de 5 mai 1970, la vârful unei nopți de lună nouă, Ea a avut experiența trezirii acestei Puteri primordiale a creației în propria Sa ființă subtilă. Această experiență spirituală profundă i-a adus toate răspunsurile pe care le căutase întreaga viață, cu privire la modul în care poate fi declanșat procesul conștientizării Spiritului etern în ființele umane. Acest eveniment istoric a marcat momentul esențial din viața Sa, și a dus la descoperirea modalității care face posibilă trezirea spirituală în masă. Mai târziu, Shri Mataji a fondat o tehnică pe care a numit-o Sahaja Yoga, care în traducere înseamnă unirea spontană cu Puterea divină eternă cu care se naște fiecare ființă umană, fără a fi conștientă de acest lucru.

Sahaja Yoga este o formă simplă și ușoară de meditație, prin care se trezește acea energie spirituală subtilă, ce rezidă în fiecare ființă umană. Acest moment al adevărului este cunoscut sub numele de Realizarea Sinelui. Această experiență a fost scopul tuturor misticilor religioși din întreaga lume, încă din vremuri imemoriale.

Există o Putere vie subtilă, care este Iubirea divină, cea care face toată lucrarea vie.

Shri Mataji a declarat că Realizarea Sinelui este ceva ce poate fi atins aici și acum, și nu un scop îndepărtat, dobândit printr-o viață de penitențe și sacrificiu. La programele publice Ea spunea mereu: „sunteți propriul vostru stăpân, propriul maestru”, subliniind că fiecare dintre noi trebuie să fie propriul său profesor, bazându-ne direct pe propria noastră experiență a adevărului și nu depinzând de un intermediar care să ne conducă la Iluminare. Mai mult decât atât, Shri Mataji a subliniat întotdeauna să luăm ceea ce ne spune ca pe o ipoteză și apoi să o verificăm noi înșine, deoarece credința oarbă nu ne va duce nicăieri.

Shri Mataji a susținut că adevărata religie nu se bazează pe dogmă și ierarhie, ci mai degrabă pe o cunoaștere absolută a propriului sine, care este o reflectare a Divinității. După cum a spus Ea, „toate religiile au apărut dintr-un singur arbore al vieții, care este spiritualitatea… Religiile există pentru a vă oferi pace, bucurie, fericire… Nu este nicio diferență în esența lor – dar dacă nu cunoști adevărul despre tine însuți, cum vei putea înțelege ceva despre religie? Deci este important ca, în primul rând, să te cunoști pe tine însuți. Când vă recunoașteți voi înșivă ca ființă spirituală...veți înțelege orice religie pe care o urmați...și măreția tuturor acestor profeți și guru”.

Mai mult decât un guru sau un profesor, Shri Mataji ar putea fi descrisă ca o „Mamă spirituală”, condusă de compasiune și iubire și preocupată de bunăstarea și evoluția întregii umanități. Datorită viziunii și eforturilor Sale neobosite, Sahaja Yoga a fost stabilizată în peste o sută de țări și milioane de oameni au atins echilibrul și satisfacția în viața lor, unii depășind dizabilități fizice și psihice grave prin experiența Realizării Sinelui și practica regulată a meditației Sahaja Yoga.

 


1. ^ O mișcare de nesupunere civică lansată de MK Gandhi și Congresul Național Indian în august 1942, care a cerut rezistență hotărâtă, dar pasivă la stăpânirea britanică și pentru „o retragere ordonată a britanicilor” din India. (Sursa: Wikipedia)